My moon

if you could be my moon

          Poate aş sta să te privesc, sau poate aş fi egoistă și te-aş fura de pe cer pentru a te aduce în braţele mele.

            Sau poate ... poate aş fi atât de crudă încât aş rupe o bucăţică din tine pe care să o port mereu cu mine. 

            Ţi-aş zugravi lumina, ţi-aş oferi strălucirea, ai fi acolo și eu aici. Dorința de a te avea alături, m-ar ajuta să mă înalţ. Aş deveni o pasăre ... sau nu, aş deveni un licurici. M-aş transforma şi eu în lumină, viaţă şi lumină. 

            Daca ai fi luna, te-aş afla atât de departe, mult prea departe, atât de palid, atât de alb ... ohhh atât de mort. Aripile mele poate s-ar zbate în zadar să arate că eşti viaţă. Şi totuşi gâza de mine este parte din tine. Dacă m-aş înălţa, cine s-ar mai putea opune atunci voinţei mele de a te urma. Viaţa mea fară lumina din tine s-ar stinge, lumina ta fără viaţa din mine s-ar stinge. 

         Dar ajută-mă să găsesc odiseea pe care sa o cutreier. Cât de lungă e calea spre tine, o poteca unde îmi voi frânge aripi, vise, speranţe, idei ?! 

         nu contează ! 

         risc ! 

         doar hrăneste-mi iubirea. 

         Şi apoi dacă luna dispare, dacă dintr-un maldăr de speranţe vor reieşi doar lacrimi ? Atunci voi şti că şi cerul plânge.

            Te simt atât de aproape. Simt că dacă aş întinde mâna, aş ajunge la tine. Îţi aud chemarea. Un zumzet lin, o dulce cântare, un vuiet purtat de vânt. Mă edific prin strălucirea regeneratoare pe care mi-o oferi.

            Ne desparte un tarâm sub stele, o lucire, o adiere ... câtă durere. Şi ce puternic te areţi când suferi, nimeni n-ar zice că te destrami ştiindu-mă departe. Cât de inumană pot fi, teatral chiar jucând simţămintele vieţii, abordând fericire, pe care eu o simt doar lângă tine.

            Încă o seară ... iarăşi mă amăgeşti. Îmi baţi în geam, dar nu-l deschizi, nu îndrăzneşti să intri. Îţi promit că vin, îţi promit, voi învăţa să zbor, dar nu pot să răsuflu. 

            În lumea ta, eu nu exist. Iubirea noastră, lumină, viaţă, e amor neîmplinit. O barcă trece alene pe lacul în care te oglindeşti. Cei doi se săruta în umbra stralucirii tale, prin ei curge seva vieţii mele.

            Ai răzbit cerul şi ai fugit la mine. Cum aş putea sa explic că eclipsa a fost prezenţa ta, nu pe cer, ci lângă mine. Cum aş putea să afirm că ai fugit, pentru a-mi atinge buzele. Cine m-ar crede ?

            Ei cerşesc noaptea raza ta pentru vise învolburate, dar valurile inimii mele sunt secate.

            Iubesc prin viaţă, iubesc prin zâmbet, sclipire, lacrimă, surâs, mângâiere, îmbrăţişare. Mă lupt să reuşesc intr-o iubire căreia i s-a dat deja verdictul “amor neîmplinit”.

                şi totuşi TE IUBESC.