Gând neîndreptaţit

            Ştiu ca ne-am despărţit şi nu mai am nici un drept la acest gând, dar uneori când mă cufund în amintiri, mă imbrăţişează imaginea ta plăpândă. Aş vrea să te scot afară din fotografii să te cuprind cu ambele-mi braţe, să te sărut agresiv, să redevenim copii, dar să nu îţi ofer dreptul la replică pentru că mi-e frică de faptul că m-ai dojeni, mi-ai reproşa rătăcirea nostră, iar reprehensiunea ta m-ar răni.

             Îmi amintesc cum în patul meu, împreună adormeam şi cum firav mă mângâiai. Îţi era frică să nu mă pierzi, iar eu credeam naiv că etern o să te am. Te jucai în şuviţele-mi rebele, iar eu cuprinsă de atingerea ta adormeam. Aţipeam doar, pentru ca în miez de noapte să mă trezesc şi în beznă să îţi ascult răsuflarea vie. Erai cufundat într-un vis profund, cu braţel încordate, încolăcite în jurul meu. Auzeam ţipetele inimii tale la fiecare bătaie, la fiecare pulsaţie. Îţi zâmbeam tainic în noapte ştiind că nu mă vezi. Mă simţeam protejată în îmbrăţişarea ta sufocantă din care nu aş fi vrut să mai plec.

            Amurgul ne găsea într-un colţ de pat lipiţi unul de celălalt. Ora şase ne scurma deşteptarea, indolenţi număram minutele molcome. Râsete obosite, muşchi aţipiţi... dulce amurg nepoftit...

            Acelaşi pat moale, nu-ţi mai simte trupul, doar memoriile cu tine îmi zbuciumă somnul. Cearcăne gri mi se pictează uşor, iar miezul nopţii te va alunga din decor.

Uită, uită aceste rânduri,

Uită-mă pe mine

Şi să nu îţi pese,

Căci în curând te voi uita si eu pe tine.

Iar dacă eternul te va găsi

Tot în amintirea mea

Îmi voi spune că eşti doar o iluzie,

O dorinţă apusă şi grea.

PS: ştii... totuşi te-aş ruga „nu mă uita”, păstrează-mă în amintirea ta precum ceva ce a fost frumos, ce te-a conturat, dar nu va reînvia.

greseala e sa nu indraznesti

Stiu ca vrei sa ma ai,

Dar ti-e frica sa nu gresesti.

Ia-ma de mana spune-mi hai,

Greseala ar fi sa nu indraznesti.

Atunci cand privesti inspre Soare

Sau spre timpul trecut,

Stramosii iti trimit porunca

Unui nou inceput.

Nu-ti fie teama,

Nu totul e fier.

Printre motoare si alama,

Fum si mister,

O inima te cheama

Sa alungi tristetea zilei de ieri.

urlet launtric

Am nevoie sa inteleg anumite lucruri in viata, care sunt peste capacitatea mea actuala de a percepe. Cel mai derutant joc este cel al iubirii. Ce inseamna iubirea ? oare poti sa imi raspunzi… dar vreau un raspuns simplu, nu citate pardosite. Iubirea pe cat de banala pe atat de bizara. Iubirea e sincera, altruista si iertatoare.

Chiar si atunci cand taci, cuvintele se transforma in sunete. Le aud, le inteleg suspinul, le alin plansul, le sterg lacrimile, iti mangai obrazul dojenit.

Cat de greu trebuie sa ii fie unui barbat sa stea alaturi de o femeie si sa iubeasca o alta ? Ce alegere ar trebui sa faca ca sa nu raneasca ? Sa paraseasca ar face-o pe ea sa sufere, sa nu mai iubeasca ar face-o pe cealalta sa se stinga si atunci alege sa se cufunde in pacat alaturi de amandoua, el sacrificandu-se si indurand durerea. Dar vine un moment in care jocul se sfarseste si se imprastie veninul.

Este ceva ce noi fetele avem. Este o intuitie feminina inlauntrul fiecareia care ne spune ce si cand sa credem, iar atunci cand nu credem suficient, suspiciunile sapa goluri in iubire, o injunghie. Atunci adevarul interpretat diferit de fiecare, iese la iveala pentru a sfarma suflete.

E riscant sa joci un astfel de joc, caci nu-ti pot promite ca mai ramai cu ceva. E riscant sa pierzi iubirea celeia care chiar valoreaza… si ce putere dumnezeiasca poate sa existe in iubirea adevarata sa poata fi iertat cel ce greseste astfel. Ce fel de iubire este aceea in care fata a parasit o iubire platonica pentru iubirea sincera pe care o ofera acum, dar pe care nu o poate primi inapoi in egala masura, pentru ca el trebuie sa se imparta intre ce iubeste si ce pazeste ; amor si obligatie.

Iubirea iarta, dar oare iarta chiar totul ? Momentul infinit, momentul de durere suprema, momentul in care se sfarma cadavrele, momentul in care el se afla in fata amandurora si trebuie sa ofere explicatii, iar in el trebuie sa se arunce cu pietre. Ce fel de iubire e aceea care trece dincolo de granitele iubirii pe care le poate avea o fata. Ea si-a lasat propria-i fiinta deoparte, si-a lasat propriul orgoliu si a lasat asteptarile unor raspunsuri in vad. A urmat doar un impuls bizar, a simtit ca trebuie sa il protejeze precum o mama, mama pe care el nu a avut-o niciodata. Adesea ii spunea si ii repeta ca el e ca un copil; acum acest suflet de copil venise  plangand in ceas de noapte si ea avea rolul de al proteja, de a-l feri de neant si intuneric. 

Ceea ce el a facut se mai poate numi inselat ? A fost un joc naiv si nevinovat sau era urletul launtric aflat in cautarea iubirii adevarate, pe care nu o gasea in persoana cu care era? Cand ascundea, ocolea adevarul, mintea ? Se poate numi asta minciuna sau erau doar cuvinte care ocroteau persona iubita?

Cum sa poti ierta ? Cum sa poti uita ? sau poti ?

Bratele ei se deschid pentru a-i cuprinde trupul si a-i incalzi sufletul. Gaseste, la ea, mereu iubire, eterna si unica iubire prin care el respira.

           cu ochii plansi cu buzele uscate il saruta o mamaruta care-si frange aripile pentru a reinvia leul