E tot, e pustiu, au rămas doar lalelele negre, care lovite de timp vor pieri și ele, la fel cum prezența noastră și-a sfărmat existența.
Pașii aceia mediocri, purtați de iluzii pe trotuare străine, zâmbete însingurate, nepăsarea și totodată gelozia care se năștea dintr-un mare vacuum îmi provoacă acum xenofobie. Acest actual supliciu este de fapt fatidic. Este soarta pe care am obosit să o reneg. Este ceea ce eu astăzi impun acestui NOI. De ce să ne mințim și să ne oferim iluzii false doar pentru că ne transpunem într-o stare de euforie temporară? Am obosit să simt durerea realității care strigă în surdina conștiinței. Îmi pare rău, sincer îmi pare rău că trebuie să te trezesc din visul frumos în care înotam împreună. Dimineața când visele se lasă străpunse de săbiile calde ale razelor este întradevăr un chin... dar ce naiba, esti bărbat! Vei face față austerului!
Până la urmă, eram conștienți din momentul în care am început să aruncăm zarurile, de această iluzie pe care ne-o ofeream gratis și eram conștienți de finalul inevitabil și ireversibil, apărut tardiv, care acum ne persiflă și ricanează. De ce să încercăm retoric să modificăm verosimilul.
Hai să păstrăm atât. Să părăsim amăgirea, să ne părăsim unul pe altul, să ne rămână doar amintirea clipelor de oboseală, sau jocul 7 din 6... atât... nimic mai mult, iar orice ar fi în plus abolește, ucide cu cruzime, fii criminalul oricăror altor dorințe. Să ne amintim de iubirea aceea plină de patos și atât de puerilă. Știai că eu reprezentam iubirea care își avea scris în frunte sfârșitul. Eram așa precum este zăpada de primăvară a cărui alb începi să îl iubești, anticipând-i plecarea, știind că niciodată nu se va mai întoarce la fel de albă, la fel de pură... știind că niciodată nu se va mai întoarce.
Acum îți spun cu sictir Pleacă ! Să nu facem o tragicomanie, pentru că eu nu îți spun eliberată de sentimentul de iubire, ci îți spun conștientă că timpul te va îngropa în amintire și doar memoria afectivă te va mai putea aduce în fața mea, îmi va viola voința de a te fi uitat deja... o să te jelesc, îmi voi scufunda ochii în lacrimi, iarăși, dar îți promit că o voi face doar seara, să mă pot îneca în perna de puf și nimeni să nu îmi afle suferința... astfel va fi mai ușor... pentru mine... pentru tine...
Vreau să îmi iau la revedere, dar nu de la tine, ci de la noi, acel -eu și tu- silit.
Caz judecat – Sentința a fost dată : Cupidon asasinat.
