marți, 29 noiembrie 2011

Răvaş matinal


Dar te aud
Cum şopteşti vorbe ce îmi dezvăluie contrastul.
Corpul meu nud,
Aşteaptă neliniştit să îl lovească nefastul.

În faţa ta, sunt dezgolită de regrete,
Nu mai am simţuri,
Sub masca ta, se ascund mii de portrete,
Sute de râsete, zeci de amăgiri.

Oare cine e acela ce-mi surâde voios,
Cu ochii de sticlă ce lucesc în noapte ?
Cine-i acela care şi azi e orgolios,
Dar totuşi mă-nvăluie neîncetat în şoapte…

Suflet neutru
Captiv între pereţii unui om frumos.
Buze de cupru
Ce pe faţă, un zâmbet etern îmi cos.

Te adulmec pentru că nu eşti terestru.
Încerc să-ţi înţeleg misterul privirii de gheaţă.
Aripi îmi cresc, mă-ndrept spre un astru,
Dar ochii mei se-ntorc la tine, se-ntorc în ceaţă.

Mugur de înger
Respir sacadat refuzând un adevăr.
Mă încălzesc în ger
Acum realizez… îmi place să sufar.

Petale de nori purpurii
Mă îneacă într-o fericire surdă,
Mă scufund în gustul amintirii
Care e atât de dulce, atât de absurdă.

Sfiala ta fură din mine
Vorbe, respiraţii, gânduri.
Mă săruţi, simt savoare de afine
Iar în tine explodează fluturi.

Fulgi de nea, culoare de lalea,
Vise marcate, rememorate pe podea,
Dimineaţă de sâmbătă, adiere grea,
Adormiţi amândoi, ameţiţi pe saltea.

Realitate-nmiresmată, chilipiruri şi cafea,
Cămaşă şifonată, cearcăne-ndoite
Îmbrăţişare caldă, veşnica prezenţ-a ta
Moment irevocabil de amor şi jurăminte.




Ramona Strete &
Ale Love 

duminică, 27 noiembrie 2011

Amintire...

Amintire...



Abia îmi mai amintesc gusul tău
Acum topit într-un colţ al gurii,
Îmi amintesc savoarea ale talei priviri
Acei ochi negri ce mă scrutează,
               Ce mă-nchid în simţiri.

Un vis ciudat traiesc aievea,
Înecata printre valuri fumurii,
La mal încerc s-ajung adesea,
Dar nu mai pot, căci tu nu vii.

Visul meu ’necat în valuri
Mă ţintuieşte, mă obligă să tac.
Dorinţe pendulează-n idealuri
Dar nu le-ascult, nu le vad, mă prefac.

Unde zbori, gând, aşa departe ?
Mă duci spre durere, mă duci spre moarte.
Tot ce conştientizez e-un cuget anost,
Dar e absurd, involuntar, fără rost.

Mă îmbăt în amarul amintirii noastre,
Sorb din ea, dar nu mă satur,
Tot ce-i al tău împart acum cu altul
Chiar şi buze, ochi ce mai demult
Pe tine te purtau într-un loc măiastru.

Te iubesc şi-acum, dar nu văd asta,
Realitatea crudă m-a orbit profund;
Te caut şi-n vise şi-n vorbe mute,
Adevăratele sentimente mereu le ascund.

Mă cuprinde disperarea singurătăţii,
Mă domină solitudinea maturităţii...
O ignor, dar ea nu pleacă ci încearcă
Prin amintirea ta
             Să mă aducă mereu în transă.

Nu mai vreau nimic decât
Să te respir, reating, resărut, resimt,
Parfumul tău să-l mai inspir plângând,
Să mai tresar
            Când mă dezmierzi plăpând pe gât.

Mă abţin să exprim totul în cuvinte,
Mi-e frică să afli prea mult,
Căci nu meriţi ceea ce inima mea simte,
Nu te merit şi te-am pierdut demult.

Ramona Strete &  
Ale Love