De-ai ști, copil naiv, că inima-mi te cere
N-ai arunca cu jar pe visele mele;
De-ai ști, copil naiv, că eu zâmbind sub stele
Mă gândesc la tine și la clipele de miere.
Cu pașii apăsați îmi calci pe dorințe,
Amplificând durerea din străfundul conștiinței.
Te lași furat de viață și de suflul ființei
Cât încă ești viu și n-ai făcut actul căinței.
Copil drag, tu cel ce stingi cu bună știință
Flacăra sufletului meu, print-o vagă neputință,
Neputința de a rosti etericul TE IUBESC,
Rogu-te acum lasă-mă măcar să jelesc.
Să arunci mai puțin jar te-aș mai implora,
Cu pași mai puțin apăsați, să calci aș prefera,
Și cu cea mai lină suflare să-mi stingi flacăra,
Să mă doară puțin mai puțin sfărmarea ta și a mea.
