Gând neîndreptaţit

            Ştiu ca ne-am despărţit şi nu mai am nici un drept la acest gând, dar uneori când mă cufund în amintiri, mă imbrăţişează imaginea ta plăpândă. Aş vrea să te scot afară din fotografii să te cuprind cu ambele-mi braţe, să te sărut agresiv, să redevenim copii, dar să nu îţi ofer dreptul la replică pentru că mi-e frică de faptul că m-ai dojeni, mi-ai reproşa rătăcirea nostră, iar reprehensiunea ta m-ar răni.

             Îmi amintesc cum în patul meu, împreună adormeam şi cum firav mă mângâiai. Îţi era frică să nu mă pierzi, iar eu credeam naiv că etern o să te am. Te jucai în şuviţele-mi rebele, iar eu cuprinsă de atingerea ta adormeam. Aţipeam doar, pentru ca în miez de noapte să mă trezesc şi în beznă să îţi ascult răsuflarea vie. Erai cufundat într-un vis profund, cu braţel încordate, încolăcite în jurul meu. Auzeam ţipetele inimii tale la fiecare bătaie, la fiecare pulsaţie. Îţi zâmbeam tainic în noapte ştiind că nu mă vezi. Mă simţeam protejată în îmbrăţişarea ta sufocantă din care nu aş fi vrut să mai plec.

            Amurgul ne găsea într-un colţ de pat lipiţi unul de celălalt. Ora şase ne scurma deşteptarea, indolenţi număram minutele molcome. Râsete obosite, muşchi aţipiţi... dulce amurg nepoftit...

            Acelaşi pat moale, nu-ţi mai simte trupul, doar memoriile cu tine îmi zbuciumă somnul. Cearcăne gri mi se pictează uşor, iar miezul nopţii te va alunga din decor.

Uită, uită aceste rânduri,

Uită-mă pe mine

Şi să nu îţi pese,

Căci în curând te voi uita si eu pe tine.

Iar dacă eternul te va găsi

Tot în amintirea mea

Îmi voi spune că eşti doar o iluzie,

O dorinţă apusă şi grea.

PS: ştii... totuşi te-aş ruga „nu mă uita”, păstrează-mă în amintirea ta precum ceva ce a fost frumos, ce te-a conturat, dar nu va reînvia.