Clipele pe sfoara de vise

Încrustate, pe genele inundate

Stau așezate clipele de ieri

Care se zbat dezarmate,

Legate de o urmă de parfum

Rămasă-n haina ta ce-o strâng acum în brațe.

Răsăritul se pierde în cântatul cocoșilor.

Ceasul a capitulat. Rupându-și manoșele

S-a mutilat lângă perete. Zidul e prada chipurilor

Fețe schimonosite ce-ți plâng absența.

Sfinții din noi stau rupți printre cearceafuri

Așteptându-și desacralizarea.

Pisica își miorlăie durerea ultimului pui

Și absența lui.

Cu ultima clemă am agățat lipsa ta

Pe sfoara de vise, ce de prea multă greutate se frânge.

În mâna mea dreaptă stă înfipt un cui

E o poveste acolo ce curge prin sânge

Nescrisă, neapărută, netrăită, nevăzută.

Pe buze îmi răsare un gust amărui

E gustul cărnii tale ce mucegăiește în amintire.

Oprește timpul!

Soarele-mi arde mâna stângă

Pe a cărei artere s-a așezat dezinvolt

O gărgăriță, ce pătează cu prea mult roșu

pielea-mi palidă.

Caut iarăși haina ta s-o strâng în brațe,

Din ea ies molii ce și-au croit acolo veacul.

Aripa unui fluture se zbate să-și caute culorile vieții

Deschid sertarul...

Parfumul  îl mai simt încă impregnat în memorie

Sertarul e gol,

Haina ta nu-i, uimire!

Alături văd fluturele mort.

Privesc încă o dată

Trăgând de o ultimă speranță:

sertarul gol, patul gol, camera goală, ceașca ta de cafea goală, șlapii goi, inima-mi goală, mintea-mi goală

Mă duc să o umplu de organogeneză, malformații, embriologie.

Viață, bucurie, iubire, studii... frumoasă smoală.