Cerşetorul

CERȘETÓR, -OÁRE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. [Var.: cerșitór, -oáre s. m. și f.] – Din cerși + suf. -(i)tor. (preluat din DEX)

Am un prieten. El este cerşetor, dar în ciuda acestui fapt este un mare om şi un foarte bun prieten. Mai puţin în momentele în care ne contrazicem… da dese momente, care fac ca micile ciondaneli să supravieţuiască. Crispate pe sicriul trupului minţii sunt toate cuvintele rostite, toate care dor, toate cele care cu mers încet ucid un suflet sihastrul, ucid gândul luminii.

 Am un prieten. El este cerşetor . Cerşeşte pentru a-şi procura cele necesare traiului. Cerşeşte aproape zilnic şi adesea se minte pe sine că are suficient, sau că mâine nu va mai cerşi, dar când vine acel mâine… trebuie să supravietuiască. Poate că fură, cred că fură, sunt convinsă că fură. Fură un zâmbet când dăruieşte o floare, poate şi aceea furată din parcul blocului.

Am un prieten. El este cerşetor , un notoriu, conştient cerşetor. El cunoaşte necesitatea vitala fiinţei umane şi o cerşeşte. Existăm cu iubire, prin iubire, pentru împlinirea iubirii eterne, absolute. Cerşetorul meu cerşeşte iubire ca să poată să îşi numere zilele de la Eros la haos. Bate la porţi de suflete cu palma întinsa aşteptând moneda de dragoste, făurită din scântei se suflete înmugurate.

Aşa trăieşte el. Îmi adresez întrebarea: oare noi mai ştim să trăim, sau doar supravieţuim? … asta de teamă să nu devenim cerşetori ,când totuşi avem atât de multă nevoie de iubire…

… eu am nevoie de iubire.