Iubirea nu este totul într-o relaţie. Noi ne-am iubit până la cer și înapoi. M-ai iubit pur, iar eu te-am iubit divin. Însă ne-a lipsit înţelegerea celor din jur, ne-a lipsit siguranţa și uneori încrederea.
Am considerat mereu despărţirile ca fiind cele mai triste momente din viaţa unui cuplu, iar cuplul nostru a avut viaţă cu siguranţă. Dar durerea despărţiri e mai mare, căci moare sub privirea a doi îndrăgostiţi neputincioși o iubire sănătoasă, tânără, reală și vie. Am resentimente de vinovăţie. Duc povara ce mi-o asum, aceea a unui criminal al iubirii. Chiar dacă nu eu am infipt cuţitul în iubire, eram răspunzătoare de salvarea ei, aceasta este datoria unui medic și mai ales a unui medic îndrăgostit. Însă am fost răpusă și imobilizată. Am fost dezarmată. Mi s-a luat bisturiul din mână și stetoscopul de la gât.
Iubirea stă inertă în faţa mea. Tot ceea ce mi-a mai rămas de făcut este să mă rog, iar dacă Dumnezeu va considera că această iubire trebuie să trăiască aici pe pământ va face o minune și o va salva de pe patul morţii din spital. Dar dacă nu îi este prăznuită trăinicia lumească va urca în cer alături de îngeri, diseminând metastaze în sufletul meu. Astfel va rămâne doar o luminiţă fosforescentă apărută la computerul tomografic în dreptul inimii, căreia medicii nu îi vor descoperi vreodată patologia.
Nu sunt o fire cu un debordant fanatism religios, însă sunt credincioasă și spun Dumnezeu este iubire !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu