Ți-am rostit tandrețuri,
Dar au ațipit în urechea ta.
Le trezesc, îndrumându-le
În șoaptă către creier.
Se pierd din nou
Printre dendrite și axoni;
Speriate de sinapse,
Se îngrămădesc pe un girus
Unde nasc un impuls...
Acesta alunecă ușor
Pe-o cale eferentă,
Pe-o cale eferentă,
Transformându-se într-un gest blajin,
O mângâiere ce vine senin...
E gestul care îmi oferă buzelor
Preludiul sărutărilor !
Ai îmbinat atât de frumos neurologia cu poezia.... :-*
RăspundețiȘtergere