Carnea caută carne

Nucleolul e învelit de membrane
Undeva în mijloc de nucleu.
Citoplasma cu aparate de regenerare
Stă într-un fileu.
Prin joncțiuni, celula în formare
Se leagă de alta, iar acolo e Dumnezeu!

Organul e un motor,
Carnea învelește oase,
E pus și un suflet și o minte pentru decor
Când destinul e cel care coase și descoase.

Căci carnea caută carne
Și târându-se prin paturi
Carnea care învelește oase
Caută acum ceva mai mult decât carne.

Prizonierii aceluiași scenariu
Luptă creându-și sentimente,
Care sfârșesc înecate într-un acvariu
Și aruncate apoi
Într-o groapă de gunoi,
Înainte ca viața să-și fi luat onorariu;
Căci ospiciile sunt pline,
Spitalele sunt pline,
Cimitirele sunt pline,
Maternitațile sunt pline,
Azilele sunt pline - paradox
Nimic altceva ... plin.

A trupului cântare

Aștept să revii

Să mai cânți încă o dată

Simfonia iubirii

La corzile mele,

Care să tremure de bucurie

Sub atingerea ta

Pentru că știu:

Niciodată nu o să fie

Pentru ultima dată.

Aștept să revii,

Să te învelești în pielea mea,

Iar degetele tale să renască

Pe clapele genelor mele.

Și acum cânți...

Dar nu sunt cu tine,

Iar în absența mea

Notele nu mai sunt line.

Orga urlă a durere

De versuri și muzică ce se pierd în neștire,

Căci eu nu sunt acolo

Să le dau viață contopindu-le cu a mea iubire.

Portativul se jertfește,

Iar urechile-ți înfometate de ofrande

Continuă să asculte

Freneticul salt al palmelor tale

Pe clapele mutilate

Vopsite cu sângele ce-ți curge

Din a degetelor pulpe

  

Aștept să revii,

Viața îmi dansează în medulare

Când singurele gratii ale inimii

Rămân coastele ce sunt basul în rulare.

Dintr-un alt abis te aud cum cânți.

Sub durerea mâinilor tale

Clapele varsă o lacrimă în Sol.

DO e prea grav, nu-l mai poți atinge.

Orga abia se mai ține pe picioare.

Chitara s-a sinucis

Înghițând un semiton.

Lângă ea stă întins,

Obosit de prea mult somn

Ceasul.

Nici măcar Venus

Nu te mai condamnă,

Ci îți omagiază privirea însetată de dor

...De dorul meu

Și-ți fac iarăși chemarea,

Așteptându-te să revii

Să mai cânți la corzile mele,

Încă o dată, simfonia iubirii.

Pentru că știu:

Niciodată nu o să fie

Pentru ultima dată.

Clipele pe sfoara de vise

Încrustate, pe genele inundate

Stau așezate clipele de ieri

Care se zbat dezarmate,

Legate de o urmă de parfum

Rămasă-n haina ta ce-o strâng acum în brațe.

Răsăritul se pierde în cântatul cocoșilor.

Ceasul a capitulat. Rupându-și manoșele

S-a mutilat lângă perete. Zidul e prada chipurilor

Fețe schimonosite ce-ți plâng absența.

Sfinții din noi stau rupți printre cearceafuri

Așteptându-și desacralizarea.

Pisica își miorlăie durerea ultimului pui

Și absența lui.

Cu ultima clemă am agățat lipsa ta

Pe sfoara de vise, ce de prea multă greutate se frânge.

În mâna mea dreaptă stă înfipt un cui

E o poveste acolo ce curge prin sânge

Nescrisă, neapărută, netrăită, nevăzută.

Pe buze îmi răsare un gust amărui

E gustul cărnii tale ce mucegăiește în amintire.

Oprește timpul!

Soarele-mi arde mâna stângă

Pe a cărei artere s-a așezat dezinvolt

O gărgăriță, ce pătează cu prea mult roșu

pielea-mi palidă.

Caut iarăși haina ta s-o strâng în brațe,

Din ea ies molii ce și-au croit acolo veacul.

Aripa unui fluture se zbate să-și caute culorile vieții

Deschid sertarul...

Parfumul  îl mai simt încă impregnat în memorie

Sertarul e gol,

Haina ta nu-i, uimire!

Alături văd fluturele mort.

Privesc încă o dată

Trăgând de o ultimă speranță:

sertarul gol, patul gol, camera goală, ceașca ta de cafea goală, șlapii goi, inima-mi goală, mintea-mi goală

Mă duc să o umplu de organogeneză, malformații, embriologie.

Viață, bucurie, iubire, studii... frumoasă smoală.