Apoi ai apărut parcă din rai, iar eu am știut că vei fi mereu lângă mine. Nu îmi mai amintesc exact cum a fost , dar știu că m-ai umplut de soare, iar căldura ta neutraliza răceala fulgilor de nea.
Și atunci un murmur în plus, un plânset ce-și
dorea alint, un surâs pueril mă chema. În pătuțul alb zăream sfioasul chip,
care descoperea viața. Îți întindeai mâinile spre mine cerșind îmbrățișări care
mă copleșeau... poate așa a fost, sau poate așa vreau eu să îmi amintesc pentru
că eram și eu mic descoperitor al universului care încerca sentimentele vieții.
Îmi amintesc botoșeii, vestuța, lupta cu
pernițe, chiar și căzăturile... îmi amintesc multe și totuși atât de puține,
pentru că acele clipele se îndepărtează pentru a face loc altor clipe și astfel
mă trezesc astăzi... În urmă cu 17 ani te-am văzut, pentru ca
astăzi 17 ianuarie 2013 să nu mai concep existența stelelor fără strălucirea ta
de suflet curat, copil iubit, frate adorat, om minunat.
Cadoul meu: un coktail (te iubesc, cu La Mulți
Ani, puțină glazură de fraternitate și strălucire de stele)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu