Provocându-te provocator

Alert, alert îmi fug prin minte
Mii și mii de cuvinte.
Alerg, alerg printre voinţe,
Tu ești ceea ce inima mea simte.

    Am plecat oarecum. Dar nu departe și nu de tot. Pot să scriu doar despre tine. E un fel anarhic de a te păstra de la distanţă lângă mine. E o imersie de culori ce mă împresoară. Te regăsesc în tot. În nori, în munţi, în aer, chiar și în șoseaua goală. Mă ademenesc acei ochi de-o cromatică cerească, senină… iar când îţi simt chiar și privirea hazlie, oare cine e de vină?
    Hai să facem cunoștinţă! Eu sunt o oarecare și totuși acea specială fiinţă. Tu cine ești? Ce fel de Tu, menit să-nvie șocul meu apexian, printr-o atingere zglobie? Undeori când respiraţia ta-mi pătrunde-n pori ”P”-urile mele o iau razna. Ai așa un iz diabolic ce maschează o iubire divină. Naști în mine controversele unor întrebări neelucidate. Cu drag mă ademenești în jocul tău provocator psihic, iar eu ~cu drag~ îţi răspund provocării.
    De data aceasta regulile jocului le voi face eu, toate substituindu-se unui unic sentiment: iubire! Șah mat! 

Invitaţie

Ale tale buze moi
Aş vrea să le simt şi apoi,
Sărutul să ne spele de noroi,
Să rămânem doar noi
Dezbrăcaţi de păcate, goi.

         După ale tale buze blajine
         Tânjesc când nu eşti cu mine
         Şi sângele-mi zvâcneşte-n vine,
         Trupu-mi tremură cu dor de tine,
         Iar inima a luat-o razna, bine.

                  Când ale tale buze calde
                  Sufletul mi-l vor arde
                  În mii de flăcări înalte,
                  Te previn că voi rosti balade
                  Ce vor naşte în tine cascade.

Copil al vieții

De-ai ști, copil naiv, că inima-mi te cere
N-ai arunca cu jar pe visele mele;
De-ai ști, copil naiv, că eu zâmbind sub stele
Mă gândesc la tine și la clipele de miere.

Cu pașii apăsați îmi calci pe dorințe,
Amplificând durerea din străfundul conștiinței.
Te lași furat de viață și de suflul ființei
Cât încă ești viu și n-ai făcut actul căinței.

Copil drag, tu cel ce stingi cu bună știință
Flacăra sufletului meu, print-o vagă neputință,
Neputința de a rosti etericul TE IUBESC,
Rogu-te acum lasă-mă măcar să jelesc.

Să arunci mai puțin jar te-aș mai implora,
Cu pași mai puțin apăsați, să calci aș prefera,
Și cu cea mai lină suflare să-mi stingi flacăra,
Să mă doară puțin mai puțin sfărmarea ta și a mea.