timpul
nu există, iubitule
pentru
noi există doar eternitate
nu
timpul trece ci noi trecem prin timp, dar dacă facem asta cu iubire înseamnă că
am învins
timpul şi viaţa ne aparţin
Aparţinem
realităţii atât de mult cât ne lăsăm cuprinşi de vise şi gustăm râsete, îmbrăţişări,
săruturi, simţim vântul care ne flutură părul până când vine acel moment, acel
unic râset cu a cărui frişcă ne gresăm, acea unică îmbrăţisare care vine precum
o adiere, acel unic sărut care e asemenea un fruct magic, şi atunci ştii…
Ştii
că timpul tău s-a oprit acolo, că timpul tău stă în loc pentru acea persoană,
pentru beatitudinea momentului, în acea eternitate şi toată viaţa ta, tot ce însemnai
şi tot ce vei putea însemna va fi un tot într-un univers unic, acel univers de
iubire, creat din două respiraţii, două suflete, contopite pentru veşnicia
momentului de a fi într-un singur trup.
Gândurile
sunt răzleţe, gândurile se abat de la
normele uni civilizaţii tuteleare. Acel zbor lăuntric devine un fler etern.
Timpul nu mai are început şi sfârşit. Timpul nu există.
Există o privelişte, o odaie
care ştii că îţi va fi mereu rezervată în inima celuilalt, acel loc blajin care
parca ţi-e teamă să îl atingi pentru ca nu cumva să răstălmăceşti universul şi
care totuşi te chemă într-un murmur de izvor, din care se scurge seva peste
tine, peste dorinţele tale, peste păcatele tale, peste visele şi chiar
implinirile tale.
Viaţa ta nu se va mai măsura în clipe, ci se
va măsura în vanilie de zâmbet şi coacăze de tandreţe. Viaţă eşti tu ... Tu
eşti pulsul etern al lumii tale... Tu eşti viaţă...
