“Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în faţă şi de a recunoaşte adevărul.”
M-am oprit asupra acestui citat, deoarece Eminescu abordează tema adevărului si antipodul acestuia, minciuna, considerând-o un viciu “cel mai mare păcat al oamenilor” şi până la urmă îmi recunosc păcatul şi eu sunt un om.
Omenirea s-a confruntat mereu cu o frică, teama de necunoscut. Viitorul este cea mai iluzorie siguranţă, iar acest viitor este construit treptat din trecut şi prezent. Se întamplă adesea să nu fim de acord cu un fapt actual, astfel schimbăm realitatea, modelăm adevărul, fără a-l recunoaşte în totalitate devenind minciună. “Este greu să spui adevărul, să-l asculţi e şi mai greu, iar să-l faci înţeles este cel mai greu”, susţine Boronian. Altfel spus, minciuna este un adevăr, dar e un adevăr modelat în aşa fel încât să nu distrugă sau să rănească. Având în vedere faptul că adevărul nu este general, este interpretat diferit de fiecare persoană şi în aceasta constă teama de a-l recunoaşte, teama de a fi interpretat greşit de ceilalţi “Adevărul pur si simplu, este rareori PUR şi niciodata SIMPLU” Oscar Wilde. Ne este foarte greu uneori să recunoaştem realitatea şi dacă nu reuşim să traim pe o linie a veridicitaţii din exterior, vom fi condamnaţi să trăim cu minciuna din interiorul nostru. Eu personal prefer să traiesc în spiritual adevărului, Chiar dacă trebuie să sufăr pentru aceasta, mai de grabă decât să raţionez în mijlocul plăcerii sau să fiu fericită în chip rational.
În concluzie, adevărul este un fapt general, consecinţele acestuia sunt frica omenirii. Până la urmă, eu savurez senzaţia în care ascult minciuna căreia îi cunosc adevărul şi consider că nu există om orb în faţa adevărului, ci pur şi simplu îşi închide ochii.
